Si mai vreau...

Si mai vreau un sarut timid...dulce,
Inaintand si galopand...bataile inimii
Poarta spre sangele din vene ...iubire
Nu-ti cer nimic altceva decat daruire.

Si mai vreau...dragoste...sentimente
Imbratisari pline de scumpul umor
Si rasul si zambetul...poate cu mai putin dor
Si orice altceva...de bine...doar de la tine.

Si mai vreau nopti si zile
Pline...cu bucurii si implinire,
Si un culcus in bratele tale
Sa-mi tina de cald, sa-mi fie mantuire.

Colaje de ganduri....

Ai observat cum tot ce ne inconjoara e un frumos colaj alcatuit din imagini , unele inspirate, altele nu prea?Ai observat cum momentele din viata se pastreaza intr-un colaj de sentimente, un colaj de amintiri? Ai vazut cum imaginatia asterne frumos pe tasatura vie a realitatii vise si dorinte uneori uitate sau ascunse in subconstient?...sau poate uneori nu e imaginatie, finca mai sunt si unele bucati de oglinda sparte, colaje rupte...resturi pe care incercam sa le uitam finca ne-au ranit? Si totusi chiar daca ne taiem intr-un colaj din triste amintiri, reusim sa-l pierdem intr-un colt intunecat al camerei pline de praf , poate sus in podul casei, intr-un cufar vechi...ruginit. Dar de ajuns cu atatea taieturi...punem pansament si trecem la urmatorul tablou...urmatorul colaj, sperand sa iasa mai frumos ca precedentele, sa ne lumineze casa indata ce-i gasim locul potrivit pe unul din pereti...sa ne lumineze sufletul cand il privim cu nesat, lasand la o parte aerul boem in care ne regasim, uitand ca arta insasi inseamna doar imaginatie...simpla, contrastanta, juxtapusa si uneori ciudat de abstracta in mintea, in gandurile noastre pline de griji zi de zi,pline de mici bucurii si adanci nostalgii gata sa se risipeasca in imensitatea coloristica a taboului ce trebuie sa-l desenam...cu ochii deschisi in general, si inchisi in particular. Si totusi in fiecare zi desenam cu manile goale, cu pensula in minte, un nou colaj de ganduri ce ne poarta peste zi pe drumuri diferite...alergand parca in cerc...finca vrem nu vrem mereu ne intoarcem de unde am pornit...Si azi pun mai mult rosu, mai mult albastru si alb...Poate te intrebi de ce rosu? finca pasiunea imi conduce lent sau iute gandurile spre orice ideal sau tel pe care vreau sa-l stapanesc pana la lasarea serii...De ce albastru? finca nu-i de ajuns pasiunea, am nevoie de puritate, de claritate, de putin realism care sa-mi materializeze dorinta de a reusi...Si alb? ei bine orice panza e alba la inceput, de asta imi place sa tin minte de unde am inceput, de originile de la care pleaca creatia, si adaugand culoare peste culoare sa conturez drumul spre glorie... Dar fiecare zi necesita diverse culori, in functie de stari. Si colajele din bucati din diverse materiale...ziare, reviste, fotografii, materiale textile, sarme, plastic, si alte materiale mai mult sau mai putin conventionale ajuta atunci cand lipseste inspiratia...caci inspiratia e sursa principala a unei creatii.
Creatiile din zori si pana seara sunt adevarate colaje de ganduri...care mai devreme sau mai tarziu vor fi reluate si imbunatatite in functie de necesitati, in functie de trairi, in functie de sentimente...

Obosita...

Am obosit sa fiu acolo pentru tine, sa fiu tot ce ai nevoie, cand ai nevoie, sa-ti sterg lacrimile, sa-ti incalzesc mainile...sufletul cu cateva cuvinte calde...trupul cu imbratisari...am obosit.
As fi vrut sa vezi, sa simti ca si eu am nevoie de asta. Am nevoie sa simt ceva din partea ta, dar tu mereu intarzii, sau mereu esti stangaci in a ma proteja, a ma sustine. Si totusi inca mai sper sa gasesc toate astea in tine...
Iarta-ma ca cedez dar nu mai pot sa continui asa, nu mai pot rezista, simt ca ma scufund int-o rutina stupida si simt ca nu mai ramane nimic din mine. Simt ca viata mi se scurge printre degete, si nu am vazut tot ce vreau sa vad, nu am simtit tot ce speram sa simt, n-am trait...decat prin tine. De azi te las sa pleci, si iarta-ma ca nu te mai opresc, dar am obosit.
Azi vreau doar sa stau, sa ma gandesc la mine, sa simt pentru mine, sa traiesc pentru mine. De azi totul se va rezuma la mine...finca am obosit sa alerg dupa vise, am obosit sa sper la lucruri pe care oricine altcineva mi le poate oferi mai putin tu.
Sper doar sa inveti ceva din toate astea....nu lua totul de bun, pentru ca va pieri cand te vei astepta mai putin. Nu ti se cuvinte totul, e corect sa si oferi.
Dar azi...fac o pauza, finca am obosit, iti dau prea multe explicatii pe care oricum le ignori acum, desi sper sa le pastrezi undeva intr-un coltisor al mintii finca mai tarziu, cand fara sa vrei vei descoperi un tipar...vei realiza unde ai gresit...si cat...si vei realiza , ca si mine...ca ai obosit....deci fa o pauza...analizeaza-te si apoi ia-o de la inceput....dar cu dreptul.

just a serious thought...

There's a land of dreams
as sinfull as it seems;
A spirit that can't lie
a world without a tie.

There are feelings to grow
loving to know;
How many tears can we cry
every time we feel we could die.

There's noting elese left,
but troubles ahead,
and sins to forget,
shall we bet?

But i'm being optimistic
'cause everyone else is so pessimistic,
And facing the facts
there's no more regrets.

There's only a hope,
A silly old joke
That left's me all broke,
Just an old lonely hope....

Dorinta...

Ma trezesc in miez de noapte, si parca un val slab de cuvinte imi susura in urechi...Un vis din nou destramat, un el fara chip, o imagine opaca, fantasmagorica, dispare indata ce deschid ochii.Si ma straduiesc sa mi-l readuc in gand, in suflet, pe cel ce l-am visat, dar ca fumul parca a disparut, si m-a lasat pustiita,trista, si cu o dorinta ce imi fierbe sangele in vene, ce-mi face inima sa bata mai tare.Si totusi este un necunoscut dar atat de familiar, un vechi tovarasi de hoinareala, romantioasa, credibila doar pentru suflet si bogata-mi imaginatie nocturna, in universul atat de cald si drag si totusi atat de indepartat. Dorinta de a-l revedea, revine in fiecare vis, tot mai puternica, tot mai exagerata parca, amintind in treacat de tot ce am nevoie.Ganduri si fantezii diurne, imi tulbura mintea si sufletul, si uneori ma pierd in universul meu, incercand sa imi imprim in minte un chip, un cuvant, o definitie a ceea ce simt si uneori cred ca traiesc.Si spre dezamagirea mea, nu reusesc decat sa ma lovesc de aceeasi imagine opaca, incoruptibila parca a mi se confesa, a mi se arata, si simt ca nu caut indeajuns, si explodez de nervi. Nerabdarea si dezamagirea ma fac sa cedez, sa trec prin zidul ridicat, si ma rup de vise si ganduri, ma intorc la o realitatea mai mult decat trista, si incerc sa uit, sa alung totul din minte, cel putin pana seara, cel mai rau sfetnic al meu....Si de azi, imi impun sa traiesc, sa uit de ganduri de idile, de vise, si poate intr-o zi, dorinta de-al cunoste...mi se va implini....

Un gand trist la ceas tarziu in noapte....

Incerc sa respir dar cu greutate, sa traiesc ca o umbra, sa exist ca un fir de nisip imprastiat de vant.Si totusi simt ca viata se scurge lent, pustiita de sentimente ...dorinte... iluzii... idei...de toata veselia si bucuria cu care inainte umpleam parca o intreaga cladire. Lumina de ieri e azi un nor plumburiu care pe zi ce trece devine din ce in ce mai inchis stingand usor ultimele raze, ultimele sperante.
Tot ce simt, tot ce traiesc e o continua durere si tristete, un chin psihic cel putin, si sufletesc, care ma tortureaza lent, dar sigur, in care ma izolez si lenevesc sau care ma aduce intr-o stare de letargie din care simt ca la un moment dat n-o sa ma mai pot trezi. Si sper...ca maine sa fie mai bine decat azi...
Incerc sa mai visez, sa mai pastrez ganduri vesele, zambete din suflet,rasete, voiosie si putina bucurie pentru zile negre.Dar ascund, si incerc din rasputeri sa scap de frica de ce ma asteapta.Drumul lung si dupa cum vad eu, foarte trist si pustiu, ma dezoleaza. Singuratatea vechea mea tovarasa, parca si ea s-a plictisit de mine, dar nu ma paraseste...
Dar uneori nu-mi sunt de ajuns.Uneori simt ca nimic nu ma mai motiveaza...
Si ma intorc la chin si al durere, doar ca sa vad daca mai pot sa rezist, si uite ca traiesc...inca un ceas...inca o zi......Dar pana cand asa va fi?........

De azi incepe o noua viata...

Desi m-am tot gandit in ultima vreme, la viata in general, la tot ce mi-a oferit, in special, inca imi raman lucruri la care sa ma gandesc.
Iubirea a fost mereu in umbra, rascolind, sau in soare, incalzind si protejand.
Oamenii dragi sufletului meu, parca din multi cati au fost au inceput sa dispara, dar a ramas "crema" cum ar zice cineva.
Lucrurile bune continua sa apara pe neasteptate, in cele mai nepotrivite momente,dar aducand cu ele fericirea si micile bucurii de care am nevoie uneori, desi din cand in cand, parca au un efect secundar, dezastruos.
Lucrurile rele sunt la ordinea zilei, din fericire uneori zilele par mai scurte, si scap mai repede.
Noptile insa sunt interminabile,cel mai rau sfetnic al meu,ele imi aduc cea mai mare tristete, dezamagire, durere, nostalgie, si imi maresc dramele de peste zi, sau dramele sentimentale.
Dorintele sunt mai inflacarate, mai impozante, dar imposibil de atins.
Realitatea continua sa se inrautateasca, la fel ca norii negrii de pe cerul plumburiu de toamna.
 Adevarul sangeros, si distorsionat, imi macina mintea si sufletul.
Minciunile imi seaca puterile, si totusi ma agat de ele.
Tot ce nu te omoara iti da putere, asa zicea cineva,dar din pacate puterea, si totul pe lume are o limita, si ajungi sa mori, pentru chestii banale.
De asta, de azi punt punct si o iau de la inceput, cu si mai multe greutati si piedici, cu mult mai multe nenoriciri secundare, si un plan A care sper sa functioneze, dar pentru care nu vreau sa ma dau peste cap ca sa-l implinesc, dar si un mic plan B care sa-mi aduca macar putina satisfactie, si sa-mi stearga din dezamagire in caz ca primul nu se realizeaza.
De azi, pe langa optimism, o sa mai adaug putina intelepciune, intelegere, rabdare,  analiza, cunoastere, curiozitate, insistenta, mult entuzism, si dorinta de a invata poate or sa faca diferenta.

.......aaaa.. si poate putin noroc de sus.....multumesc Doamne!